Ambasada Republicii Moldova în Austria

Useful links

Privatization Centrul de Apel

Telefon de urgență pentru situații excepționale (accidente cu victime, decese, calamități naturale):
0043 (0) 6602300864
La acest număr NU se fac programări și NU se oferă informații consulare de ordin general.

Programul activitate guvernului Products of Moldova Airmoldova Danube Cultural Cluster E-services Registru Chamber

Noutăţi

Participarea la proiectul „Migraţie pentru Dezvoltare” - apel către diasporă

În sprijinul diminuării mişcării forţei de muncă din Republica Moldova, în special al profesioniştilor de înaltă calificare au fost concepute o serie de proiecte pilot susţinute şi finanţate de către Uniunea Europeană. Drept exemplu poate servi proiectul moldo-german intitulat „Capacităţile Migranţilor pentru Dezvoltarea Sistemului de Sănătate în Republica Moldova” şi implementat în cadrul iniţiativei comune a Uniunii Europene şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite „Migraţie pentru Dezvoltare”, coordonat de Moldova-Institut Leipzing din Germania. Proiectul este unul dintre primele încercări de a găsi soluţii eficiente de reducere al impactului negativ al migraţiei.

Implicarea activă a diasporei ce activează în domeniul medicinii din Germania a contribuit semnificativ prin consultaţiile oferite şi experienţa acumulată la dezvoltarea profesională a medicilor din Republica Moldova şi la extinderea sectorului cercetare-dezvoltare în domeniul medicinii.

În acest sens, Moldova-Institut Leipzing din Germania care a devenit în timp un reper instituţional şi un parteneriat important atît pentru instituţiile germane, cît şi pentru Comisia Uniunii Europene face un apel către diaspora moldovenească din Republica Austria în vederea stabilirii unor reţele de comunicare, destinate să faciliteze transferul de cunoştinţe şi competenţe, care vor fi ancorate pe viitor în proiecte comune şi vor avea acelaşi scop consolidat de a diminua fenomenul migraţional.

Detalii de contact: Tel. 0341 97 33 497; Fax 0341 97 30 249
E-mail: moldova@rz.uni-leipzig.de
http://www.uni-leipzig.de/-mil/